Venirea lui Bonetti la Dinamo a dus la marginalizarea lui Cornel Dinu, care a refuzat să se mai implice în viața echipei. De obicei foarte activ, luându-și mereu notițe și comunicându-le staff-ului tehnic, Procurorul nu a mai fost văzut pe la sediul clubului de aproape o lună. Fosta glorie a lui Dinamo a analizat partida de aseară și l-a critica în stilul bine cunoscut pe tehnicianul italian. „Nu mai am nimic de pierdut, așa că nu pot să spun decât adevărul. Eu cred că este o mare prostie să acuzi de blat jucătorii lui Dinamo. La fel cum este o incapacitate totală să acuzi niște jucători că nu și-au ocupat posturile așa cum trebuie. Am avut discuții civilizate cu acest „comando” care a debarcat din insulă, nu cred că are Mancini sau Ferguson un staff atât de mare. Nu a existat niciodată în istoria lui Dinamo un așa orgoliu delirant roman care să ducă la o așa dezbinare dacică. Am mari semne de întrebare privind acest COMANDO care a debarcat. În această perioadă, pe temperaturi de peste 30 de grade, antrenamentele se făceau la ora 4 și durau 2 ore. E lesne de înțeles că în aceste condiții jucătorii pierd toată energia acumulată.„, a spus Dinu, la digisport.
În ceea ce privește criticile pe care Bonetti i le-a adresat lui Grigore la conferința de presă ce a urmat meciului, Dinu a punctat: „Nu am auzit niciodată un antrenor să critice la conferința de presă un jucător, cel puțin nu la un club cu pretenții. Aceste discuții se poartă față în față, în vestiar. Vii într-o țară străină și te comporți în felul acesta„
Nici Ciobi nu a scăpat de criticile fostului mare jucător, acesta explicând de ce și unde fostul tehnician a comis erori: „S-a greșit, mai ales în ceea ce înseamnă relații de joc, dar și în relația mult prea strânsă dintre staff și fotbaliști.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER